Notice: WP_Scripts::localize was called incorrectly. The $l10n parameter must be an array. To pass arbitrary data to scripts, use the wp_add_inline_script() function instead. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 5.7.0.) in /home/realitat/public_html/wp-includes/functions.php on line 5313

Cinci lucruri de verificat la maşină înainte de venirea iernii

Mulţi şoferi cred că maşina este pregătită pentru sezonul rece doar dacă schimbă cauciucurile de vară cu cele de iarnă. Pentru a fi siguri că ne putem deplasa cu autovehiculul în condiţii de siguranţă pe perioada iernii sunt necesare şi câteva verificări de rutină, dar care sunt extrem de importante.

Sezonul rece  îşi intră treptat în drepturi, astfel că trebuie să ne pregătim maşina pentru polei, gheaţă, viscol şi zăpadă. Chiar dacă poate părea că mai avem timp până când iarna se va instala efectiv, capriciile vremii din ultimii ani ne obligă să fim prevăzători şi să facem o serie de verificări care nu necesită foarte mult timp, dar care ne vor scuti de multe dureri de cap în perioada sezonului rece. Vă prezentăm mai jos cele mai importante dintre acestea.

Gradul de încărcare al alternatorului

Scăderea temperaturii de afară va pune la un test serios acumulatorii mai vechi şi, aşa cum se întâmplă adesea, aceştia ne vor lăsa exact unde nu putem beneficia de ajutor, adică în mijlocul unui câmp sau pe un drum de munte. ”Recomandat este să mergem la un service auto, iar un electrician să verifice bateria şi modul cum încarcă alternatorul cu un ampermetru. Putem afla astfel din timp dacă bateria dă semne de oboseală şi ar trebui schimbată sau dacă alternatorul încarcă aşa cum ar trebui să o facă”, explică Florin Marin Bogdan, şef de lucrări la Facultatea de Inginerie din Galaţi.

Verificarea luminilor

      Vizibilitatea în trafic este un factor cheie în prevenirea accidentelor rutiere, iar luminile maşinii joacă un rol foarte important aici. Tocmai de aceea este extrem de important să verificăm constant dacă becurile de la poziţii, faruri şi stopuri funcţionează, mai ales în timpul sezonului rece, când ziua este scurtă, dar ne confruntăm şi cu fenomene meteo care reduc lumina, cum ar fi ceaţa sau ploaia. Dacă unul sau mai multe becuri s-au ars, putem să le înlocuim înainte de a ne trezi în trafic cu un autotren care ne acroşează pentru că becurile de la stopuri s-au ars, iar şoferul maşinii care circulă în spatele nostru nu avea de unde să ştie că am frânat, ca să dăm un singur exemplu.

Nu e de joacă cu frâna

Mulţi conducători auto aleg să meargă cu plăcuţele de frână uzate până când acestea scot zgomote puternice. Este extrem de riscant să ajungeţi într-o astfel de situaţie atât pentru siguranţa dumneavoastră, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic pentru că puteţi rămâne oricând fără frână, iar maşina va deveni incontrolabilă. ”O verificare de 30 de minute într-un service este suficientă pentru a afla dacă plăcuţele de frână sunt în parametrii optimi, iar discurile de frână nu sunt ovalizate. De altfel, dacă la frânarea maşinii de la o viteză mai mare începe să trepideze volanul, este un semn clar că discurile de frână s-au ovalizat şi trebuie înlocuite.Nu vă jucaţi cu sistemul de frânare pentru că acesta face diferenţa între viaţă şi moarte în trafic”, ţine să scoată în evidenţă Florin Marin Bogdan importanţa frânei.

Lichidele care pot îngheţa

O atenţie deosebită trebuie să o acordăm şi lichidelor care pot îngheţa la maşină. Este vorba despre lichidul de răcire a motorului şi cel de curăţare a parbrizului. Dacă uităm să schimbăm lichidul de vară pentru curăţarea parbrizului, putem avea surpriza neplăcută să se strice motoraşul electric care acţionează ştergătoarele sau să crape vasul unde se găseşte acest lichid. Deşi o astfel de scăpare se va dovedi costisitoare, cu siguranţă nu se va compara cu cheltuielile pe care vom fi nevoiţi să le suportăm dacă îngheaţă antigelul. ”Mulţi şoferi cred că antigelul nu trebuie schimbat niciodată. Este o eroare, pentru că în timp antigelul îşi pierde din calităţi, schimbându-şi atât punctul de fierbere, cât şi pe cel de îngheţ. Dacă iniţial îngheţa la -30 de grade, după câţiva ani subtanţele chimice care îi dădeau aceste proprietăţi se vor deteriora sau chiar se vor evapora, şi ne vom trezi cu instalaţia îngheţată şi când afară sunt -15 grade. Există testere specializate la magazinele de profil care vă vor spune imediat cât de eficient mai este antigelul, iar în funcţie de rezultat veţi decide dacă să îl înlocuiţi sau nu”, susţine Florin Marin Bogdan.

Când înlocuim anvelopele de vară cu cele de iarnă

După cum majoritatea conducătorilor auto ştiu, dacă vine o ninsoare în luna septembrie, este obligatoriu să schimbăm anvelopele de vară cu cele de iarnă, în caz contrar riscăm o amendă usturătoare, dar ne punem şi viaţa în pericol. Există însă şi un alt element care ne va spune cu precizie când trebuie să efectuăm această operaţiune pentru a avea aderenţă maximă. Dacă temperatura scade constant sub 7 grade pe parcursul câtorva zile, este un indiciu clar că trebuie să acţionăm. După ce am trecut la anvelopele de iarnă, este recomandat să facem câteva verificări de rutină. Pneurile trebuie să aibă profilul de minim 5 mm şi să nu prezinte crăpătri, gâlme sau uzuri neuniforme, astfel încât să avem siguranţa că putem frâna şi efectua manevre bruşte cu autovehiculul fără riscul de a ajunge cu maşina în şanţ.

Sursa:adevarul