Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului

Astazi este Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului. Conventia ONU a fost semnată pe 20 noiembrie 1989.

În 1959 UNICEF a emis Declarația Drepturilor Copilului. În 1989 aceasta a devenit Convenția asupra Drepturilor Copilului. Mai mult de 180 de ţări ONU au adoptat, astfel, 20 noiembrie ca zi de sărbătoare.

Ziua Internaţională are rolul de a atrage atenţia asupra milioanelor de copii care nu merg la școală, nu sunt protejați și nu mai pot locui în ţara sau în oraşul lor, dar și de a aduna fonduri pentru aceștia.

Conform prevederilor Convenţiei, copilul trebuie tratat cu respect. De asemenea, statul este obligat să îi asigure cele mai bune condiții de dezvoltare, să respecte drepturile copilului și normele de protecție a acestuia.

Drepturile copilului conţinute în Convenţie trebuie să fie aplicate tuturor fără discriminare. Fiecare copil are dreptul la viaţă, la educaţie şi la o dezvoltare armonioasă.

Ziua Internațională a Drepturilor Copilului este o zi distractivă, dar cu un mesaj serios.

Cum vă puteți implica de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului

Copiii preiau puterea

Evenimentele în care copiii preiau conducerea (#Kidstakeover) nu sunt doar o distracție. Copiii au astfel șansa de a-și exercita dreptul la consultare și la participare într-un mod distractiv. Vor putea înțelege mai bine cum se iau deciziile și își vor putea exprima liber opiniile cu privire la ceea ce îi preocupă. Cel mai important, copiii ar trebui să fie implicați pe parcursul întregului proces, de la planificarea acestui eveniment la realizarea sa. Mai jos puteți găsi un exemplu despre cum ar arată un astfel de eveniment.

Faceți Kids take over acasă. Întrebați-l pe copilul dumneavoastră ce crede că este mai bine pentru casă, pentru gospodărie.

„De Ziua Mondială a Drepturilor Copilului, copiii mei scriu regulile casei”.

Care sunt regulile casei după părerea copilului tău?

Mongolian kids take over

Cea mai mare lecție din lume

Anul acesta, aniversarea a 30 de ani de la adoptarea Convenției cu Privire la Drepturile Copilului este tema Celei Mai Mari lecții din lume.

Planul de lecție realizat explică legătura dintre drepturile copilului și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și sugerează activități care pot fi implementate la nivelul școlilor pentru a sărbători Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

Lecția se adresează în special copiilor cu vârste între 8-14 ani și poate fi folosită atât în ​​mediul școlar, cât și în afara școlii, în cluburile pentru adolescenți și tineri. În plus, a fost elaborat un ghid al profesorilor cu privire la modul de a preda drepturile.

Activitățile oferă copiilor și tinerilor ocazia de a contribui la schimbări pozitive în școlile, comunitățile și în țările lor prin participare și implicare.

Kids in school Jordan 2019

Activări ale mediului de afaceri

Mediul de afaceri se poate alătura acestei sărbători, fiind o șansă bună de a reflecta asupra semnificației Convenției cu privire la Drepturile Copilului pentru lumea afacerilor. Ziua Internațională a Drepturilor Copilului este o oportunitate pentru companii și angajați să ia măsuri pentru copii și împreună cu aceștia și să le împărtășească online și altora. Iată câteva idei despre cum puteți sărbători:

Sugerați-le angajaților să poarte albastru pe 20 noiembrie, colorați-vă logo-ul în albastru pe platformele digitale.

Rugați-vă angajații să distribuie postări cu privire la acest subiect sau să utilizeze rama dedicată Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului pe Facebook.

Promovați campaniile de responsabilitate socială pe care le derulați pentru copii.

WCD business activation

Sursa:unicef/bucurestifm