Prognoza meteo. Temperaturi sub 0 grade în weekend!
„Valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât mediile multianuale. În regiunile intracarpatice cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse va ploua. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile pe suprafeţe mai mici. La munte, noaptea, precipitaţiile vor fi mixte în masivele nordice şi la peste 1800 m în Carpaţii Meridionali.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã, îndeosebi pe creste, unde la rafalã se vor atinge viteze în jurul a 70 km/h, iar în prima parte a intervalului pe suprafeţe mai mici şi la cote mai reduse şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime între 0 şi 8 grade. Izolat va fi ceaţã.
Presiunea atmosferică va creşte dinspre sud-vest, însã tot la valori joase – de regim baric ciclonic”, transmite meteoromania.ro
Sâmbătă: Vremea va fi mai rece față de vineri, devenind normală pentru aceastã perioada de toamna târzie în partea de nord a ţarii, unde va fi înnorat şi local va ploua, iar pe suprafețe mai mici va ninge și va fi lapoviță. La munte treptat va ninge pe suprafețe mai mari, dar acest precipitații vor fi trecătoare şi slabe cantitativ. În partea de sud a țării , temperaturilor vor rămâne uşor mai mari decât mediile climatologice obişnuite, cerul va fi temporar acoperit de nori şi pe arii restrânse va ploua. Vântul va fi slab şi moderat, temporar cu intensificări la munte. Valorile termice maxime se vor încadra între 4 grade în zona de nord şi 14 grade în Dobrogea şi Muntenia, iar cele minime se vor situa între -4 şi 4 grade.
La București, cerul va fi temporar noros, iar seară şi noaptea este posibil să plouă slab. Vântul va suflă slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor situa între de 11 și 12 grade, iar cele minime între 2 și 4 grade.Duminică: Vremea va continuă să se răcească în toate regiunile , astfel că temperaturile vor fi normale pentru prima perioada a lunii decembrie, iar local, mai ales în zona de nord şi centru, sub mediile obişnuite ale acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu înnorari în prima parte a zilei în zona de sud a țării și local în centru, iar în Muntenia local vor fi precipitații mixte, slabe că intensitate. Noaptea, cerul va fi înnorat în vest, centru şi nord, iar în zone restrânse vor fi precipitații slabe cantitativ, mixte în Banat şi în Crişana, și ninsori în Maramureş. Vântul va bate slab, cu anumite intensificãri la munte, mai ales în a două parte a zilei. Valorile termice maxime se vor situa între 1 şi 9 grade, iar cele minime între -7 şi 2 grade. Ceața va apărea pe suprafețe restrânse.La București temperaturile vor scădea semnificativ și se vor situa în media specifică pentru această perioada a anului. Cerul va fi înnorat în primele ore ale zilei, iar dimineață este posibil să plouă slab și să burnițeze. Vântul va bate slab pâna la moderat. Temperatura maximă va fi în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimã de luni dimineaţa va fi între -3 și -1 grad.
sursa: capital.ro
