Informații din trafic

JUDEŢUL BRAȘOV: TRAFIC ÎNGREUNAT PE DN 1

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 Predeal – Brașov, la kilometrul 146+850 de metri, județul Brașov, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autotren și un autoturism. În urma impactului, trei persoane au fost rănite(investigate medical). Traficul se desfășoară pe un fir, alternativ.

Polițiștii acționează în teren pentru fluidizarea traficului, estimându-se reluarea normală a circulației în 30-45 de minute.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor, să adapteze viteza condițiilor de trafic, să nu se angajeze în depășirea coloanelor de autovehicule și să manifeste respect pentru ceilalți participanți la trafic.

 JUDEŢUL CONSTANŢA: PORTURI ÎNCHISE, DIN CAUZA VÂNTULUI PUTERNIC

Ora: 07:15

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic, au fost oprite manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea și Midia.  

Sursa:infotrafic