SOC ! Profesoara accidentata in fata liceului in Botosani !

O profesoară de geografie a fost rănită, în urma unui accident rutier produs pe Strada Octav Onicescu, în faţa Colegiului „Mihai Eminescu”.

Violeta Z. tocmai ieşise din incinta unităţii de învăţământ şi a încercat să traverseze strada, când a fost lovită de un Opel Agila care venea dinspre Bulevardul „Mihai Eminescu” spre intersecţia cu Strada Primăverii.

Proiectată pe asfalt, profesoara s-a ales cu mai multe traumatisme şi a fost preluată de o ambulanţă, care a transportat-o la spital. La faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie Rutieră, care a efectuat o serie de cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Aflată la volanul Opelului, Liliana C., în vârstă de 38 de ani, a susţinut că s-a trezit cu femeia în faţa maşinii şi nu a mai avut cum să o evite. Rănită, Violeta Z. a fost internată în spital, iar cercetările poliţiştilor continuă, urmând ca la finalul anchetei să fie propusă o soluţie procedurală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *