Recomandări utile pentru un trafic în siguranță
Ora: 07:00
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă ca efect al manifestărilor meteo nefavorabile sau ca urmare a vreunui eveniment rutier.
Pe principalele artere rutiere se circulă în condițiile unui carosabil uscat, vizibilitatea este bună, iar valorile de trafic sunt reduse.
Din cauza lucrărilor de întreținere a părții carosabile, pe sensul către Capitală al DN 1 București – Ploiești, la kilometrul 18, în zona localității Otopeni, județul Ilfov, timp de șase săptămâni, este instituită o restricție de circulație. Astfel, până la finalizarea lucrărilor, traficul rutier este restricționat pe banda numărul unu.
Pentru a permite efectuarea unor lucrări de reparații la partea carosabilă, pe toată perioada sezonului cald, circulația rutieră va fi restricționată pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța, traficul desfășurându-se deviat, pe câte o bandă, în ambele direcții, pe calea 1 (sensul către Constanța), de la kilometrul 94 până la kilometrul 91+600 de metri.
Tot pe calea 1 (sensul către Constanța), se circulă și între kilometrii 144 și 147 întrucât pe calea 2 au loc lucrări de frezare și asfaltare.
Pe tronsonul kilometric 27 – 33, între localitățile Brănești, județul Ilfov și Fundulea, județul Călărași, circulația rutieră este întreruptă pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București – Constanța. Din acest motiv, traficul rutier se desfășoară pe calea nr. 2 (sensul către Capitală), pe câte o bandă pentru fiecare direcție.
Între kilometrii 17 și 23 se circulă doar pe calea 2 (sensul către București), întrucât pe calea 1 au loc lucrări de frezare și asfaltare.
Recomandăm conducătorilor auto care nu pot rămâne acasă în această perioadă să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.
JUDEȚUL VÂLCEA: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE PE DN7
Ora: 07:40
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, astăzi, 30 aprilie, în intervalul orar 07:00 – 16:00, pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 163+800 de metri – 164+200 de metri, pe raza localității Milcoiu, județul Vâlcea, se execută lucrări de montare a unor parapeți elastici. Traficul rutier se desfășoară pe două din cele trei benzi, dirijat cu piloți de circulație.
De asemenea, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, pe tronsonul kilometric 232 – 237, pe raza localității Câineni, astăzi, până la ora 18:00, au loc lucrări de curățare a șanțurilor, motiv pentru care traficul rutier se desfășoară pe 1/2 cale, dirijat cu piloți de circulație.
Totodată, restricții de circulație se aplică și pe tronsonul kilometric 202+400 de metri – 204 al DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, pe raza localității Călimănești, acolo unde se vor efectua lucrări de tăiere a arborilor din proximitatea părții carosabile, în intervalul orar 08:00 – 16:00. Traficul rutier se desfășoară pe 1/2 cale, dirijat cu piloți de circulație.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum.
Sursa:politiaromana
