Restricții de circulație pe DN7, se efectuează lucrări
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, până la orele 19.00, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, circulația va fi restricționată astfel:
– între kilometrii 233 – 236, pe raza localității Câineni, se va circula pe un fir, dirijat de piloți, pentru efectuarea de lucrări de asfaltare,
– între kilometrii 203 – 204, pe raza localităților Brezoi – Călimănești, circulația se va închide pentru intervale de 15 minute pentru toaletarea copacilor.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum.