Cum se decide sfârşitul unei pandemii. Cât de aproape suntem de final?
Când şi cum se va încheia pandemia Covid-19? Istoricii spun că pandemiile se sfârşesc în mai multe feluri, dar finalul nu poate fi definit precis, relatează New York Times.
Istoricii spun că de regulă pandemiile au două tipuri de sfârşituri: medical, odată ce incidenţa îmbolnăvirilor şi rata mortalităţii au scăzut, şi social, când oamenii nu mai întreţin sau nu se mai lasă cuprinşi de o epidemie a fricii. Dar cum se decide finalul unei pandemii? „Întrebarea: Când se va termina?” este de fapt despre deznodământul social, spune Jeremy Greene, istoric al medicinei la Johns Hopkins. Astfel că putem spune că o pandemie se încheie nu când am eradicat boala, ci când oamenii s-au săturat să trăiască în frică şi au învăţat să coabiteze cu ea.
Asistăm la ceva similar în contextul actualei pandemii, spune Allan Brandt, istoric la Universitatea Harvard. „Aşa cum am putut observa în dezbaterile despre deschiderea economiei, multe întrebări privind aşa-zisul sfârşit nu sunt determinate de datele medicale şi de sănătate publică, ci de procesele socio-politice”, a spus el. Sfârşiturile pandemiilor “sunt foarte, foarte urâte”, e de părere Dora Vargha, istoric la Universitatea Exeter. „Dacă privim în urmă, nu putem să ne dăm seama prea bine ce s-a întâmplat. Pentru cine se termină epidemia şi cine spune acest lucru?” O epidemie de frică se poate stârni în absenţa unei epidemii de boală, după cum arată o întâmplare petrecută în Irlanda, în 2014.
Dr. Susan Murray, de la Colegiul Regal al Medicilor Chirurgi din Dublin, a observat panica oamenilor într-o ţară neafectată de epidemie pe când era colaboratoare la un spital din mediul rural. Cu câteva luni înainte, peste 11.000 de persoane din vestul Africii muriseră de Ebola, o boală virală terifiantă, extrem de contagioasă şi adesea fatală. Epidemia părea că se stinge, iar în Irlanda nu se înregistrase niciun caz. Totuşi oamenii erau în alertă şi teama se simţea în aer – la spital şi pe străzi. „Culoarea pielii era de ajuns ca oamenii să te urmărească în tren şi autobuz. O simplă tuse şi nu mai vedeai pe nimeni pe lângă tine”, îşi aminteşte ea. Personalul medical al unui spital din Dublin a fost avertizat să se pregătească pentru ce e mai rău. Erau îngroziţi, gândindu-se că nu au echipamente de protecţie. Când un tânăr dintr-o ţară afectată de Ebola şi-a făcut apariţia la camera de gardă, nimeni n-a dorit să se apropie de asistentele s-au ascuns, iar doctorii au ameninţat că pleacă din spital. Dr Murray a fost singura care a îndrăznit să-l consulte. Din nefericire suferea de cancer avansat şi n-a putut decât să-i mai aline suferinţa. După câteva zile, testele pentru Ebola au ieşit negative. O oră mai târziu era mort. La trei zile după această întâmplare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decretat epidemia de Ebola încheiată. Pilda, spune Murray, e că trebuie să luptăm nu doar cu virusul, ci şi cu epidemia noastră de frică – efectele ei pot fi şi mai devastatoare dacă „sunt complicate de probleme de rasă, privilegiu şi limbă”.
Citeste in continuare pe adevarul.ro
