Valabilitatea cursurilor pentru permisele de șoferi a fost prelungită
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de Hotărâre care îi vizează pe cei care nu au putut da examenele pentru obținerea permiselor de conducere din cauza pandemiei de coronavirus. “Prin această hotărâre de guvern, este reglementată această situație, astfel încât cei care au absolvit aceste cursuri să poată să desfășoare examenele pentru obținerea permisului de conducere”, a anunțat Ionel Dancă, șeful cancelariei prim-ministrului.
Mai exact, potrivit proiectului, valabilitatea cursului de pregătire teoretică şi practică se prelungește cu echivalentul perioadei în care a acționat starea de urgenţă și de alertă, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.
Atunci când valabilitatea cursului de pregătire teoretică şi practică expiră pe durata stării de urgenţă sau de alertă, la încetarea stării respective se acordă o nouă valabilitate cursului, echivalentă cu perioada care a atras suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.
Potrivit Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 195/2002, în acest moment valabilitatea este de un an de la data absolvirii cursurilor.
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
pentru completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
1391/2006
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I. – După articolul 36 al Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 1391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26
octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 361
, cu
următorul cuprins:
,,Art. 361
- (1) Valabilitatea cursului de pregătire teoretică şi practică prevăzută la art. 36 se
prelungește cu echivalentul perioadei în care a acționat starea de urgenţă, de asediu, de mobilizare, de
alertă sau de război, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii
permisului de conducere.
(2) Atunci când valabilitatea cursului de pregătire teoretică şi practică prevăzută la art.
36 expiră pe durata stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare, de alertă sau de război, la încetarea stării
respective se acordă o nouă valabilitate cursului, echivalentă cu perioada care a atras suspendarea
activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere. ”
Art. II. – Art.361
alin.(2) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și pentru cursurile de pregătire
teoretică şi practică în vederea susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere, a căror
valabilitate a expirat în perioada stării de urgență stabilită prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea
stării de urgenţă pe teritoriul României și Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe
teritoriul României.
PRIM-MINISTRU - LUDOVIC ORBAN
Sursa: hotnews.ro/
