Un tânăr a fost victima unui accident rutier. S-a stins la spital din cauza trumatismelor grave

Un tânăr de 27 de ani a fost victima unui accident petrecut la primele ore ale zilei de marți, în comuna Bunești. El a fost acroșat de un camion în timp ce traversa neregulamentar drumul, traumatismele suferite cauzându-i moartea câteva ore mai târziu.

Polițiștii au fost sesizați marți dimineață, în jurul orei 04.30, despre producerea unui accident rutier grav pe DN 2, în localitatea Bunești.

Cercetările efectuate la locul impactului au stabilit faptul că în timp ce conducea un autocamion cu semiremorcă, un bărbat cu cetățenie ucraineană, în vârstă de 37 de ani, a acroșat și accidentat grav un localnic în vârstă de 27 de ani, care se angajase în traversarea străzii fără să se asigure corespunzător, dinspre stânga spre dreapta având în vedere direcția de deplasare a autovehiculului.

În urma impactului puternic pietonul rănit grav a fost transportat de către echipajul unei ambulanțe la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Din păcate, din cauza gravității traumatismelor suferite, victima a murit în spital, câteva ore mai târziu.

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care la spital i s-au prelevat mostre de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de ”ucidere din culpă”.

Sursa:monitorulsv