Australia ”transformă” în energie berea expirată

O parte din berea expirată în Australia în timpul pandemiei a fost transformată în energie eco. În statul din Oceania, barurile și restaurantele au fost închise în martie, iar cantități foarte mari de bere au expirat.

Din fericire, băutura nu a fost aruncată. Glenelg Wastewater Treatment Plant (GWTP) din Adelaide a transformat în ultimele luni milioane de litri de bere în energie eco pentru procesul de tratament al apei, transmite CNN.

Stația folosește resturi organice colectate din regiune pentru a produce biogaz, care ulterior este transformat în electricitate. În mod normal, GWTP își acoperă în acest fel 80% din necesarul de energie electrică. În ultima vreme, datorită berii expirate, procentul a depășit 100%.

Berea expirată se transformă în bere nouă

În fiecare săptămână au ajuns la stație 150.000 de litri de bere. În luna mai au fost generați, în cadrul stației, 355.000 de metri cubi de caz, iar în iunie producția a fost de 320.000 de metri cubi. Cantitatea ar fi suficientă pentru nevoile a 1.200 de locuințe, spune Lisa Hannant, manager la GWTP.

sursa: descopera.ro