Produsul care îi îngrașă cel mai mult pe români. Este introdus în multe alimente

Stresul, oboseala sau epuizarea determină un apetit crescut pentru acest aliment. această slăbiciune a organismului a fost îndelung exploatată de producători în ultimii 50 de ani.

Ce aliment îi îngrașă cela mai mult pe români. Acesta este consumat zilnic

Consumarea unei cantități mari de alimente ce conțin zahăr, fără ca noi să ne dăm seama de acest lucru, duce la îngrășare. Florin Bălănică, celebrul medic nutriționist, avertizează că putem lua chiar și 4 kilograme într-o săptămână dacă nu suntem atenți la cantități.

“Din zahăr facem grăsime. Noi nu putem să depozităm zahăr. Singura formă de depozit a zaharurilor este glicogenul care rămâne la nivelul mușchilor și ficatului pe o perioadă limitată de timp și apoi, se transformă în grăsime. Așa că, sursa principală a grăsimilor este zahărul. Zahărul este prezent în aproape toate alimentele, tocmai de aceea sugerez pacienților mei să citească eticheta produselor înainte de a le cumpăra.

Dacă vor cumpăra un produs neetichetat, ceea ce e puțin probabil, dar se mai întâmplă, trebuie să cunoască ce conține acel produs. De exemplu, mierea sau o prăjitură: trebuie să știm că o prăjitură conține atât zaharuri, cât și grăsimi. Chiar dacă vom consuma o prăjitură fără zahăr, trebuie să fim conștienți că ea conține grăsimi. Deci nu scăpăm de îngrășare dacă alegem să consumăm în exces dulciuri, cu sau fără zahăr”, a explicat  medicul Florin Ioan Bălănică.

Ce cantitate de zahăr putem consuma zilnic

Zahărul, fiind prezent în majoritatea produselor, de la dulciuri, cafea, ceai, sucuri, mezeluri sau pâine, sporește numărul de calorii, acesta conținând 4 per gram. Tocmai din această cauză, este necesară o atenție mărită la cantitatea de glucide pe care o ingerăm într-o zi.

“Dacă luați un carnețel sau notați în telefonul mobil ceea ce ați consumat într-o zi, veți avea deseori surpriza să constatați că ați consumat cel puțin dublul cantității de zahăr optime pentru o persoană. O persoană care dorește să aibă o stare bună de sănătate are nevoie de 60 de g de zahăr pe zi, dacă este bărbat, și de 40, 50 de grame de zahăr pe zi, dacă este femeie.

Dacă depășim aceste cantități, vom lua în greutate fără dubiu. Există foarte multe ghiduri și foarte multe orientări: e bine să le citim, să ne informăm, dar din experiența clinică vă spun că a rămâne normoponderal înseamnă să nu depășim aceste cantități. O persoană care nu este atentă la dietă și greutate poate ajunge să consume chiar dublul acestei cantități, 100, 120 de grame de zahăr pe zi”, completează nutriționistul, conform Digi24.