Şoferul unui autobuz a intrat în plin într-un tramvai, în Bucureşti

Un incident deosebit de grav a avut loc în această seară în Capitală. Şoferul unui autobuz care aparţine de Societatea de Transport Bucureşti a intrat în plin într-un tramvai, în Sectorul 4. Impactul a fost deosebit de violent iar călătorii ambelor mijloace de transport în comun au trăit o spaimă soră cu moartea.

Şoferul unui autobuz a intrat în plin într-un tramvai, în Bucureşti. Geamuri sparte şi zeci de călători panicaţi

Ciocnirea dintre cele două mijloace de transport în comun a avut loc pe strada 11 iunie din Sectorul 4.

Din fericire, nu au existat răniţi grav, iar călătorii au coborât pe picioarele lor din tramvai, respectiv, din autobuz.

Se pare că şoferul autobuzului a încercat să evite o altă maşină, dar a nimerit în tramvai. Geamurile din faţă ale tramvaiului s-au făcut ţăndări, iar autobuzul a suferit avarii serioase în zona cabinei şoferului.

Traficul în zonă s-a transformat într-un adevărat coşmar aproape o oră, până când poliţiştii au terminat măsurătorile iar cele două mijloace de transport în comun au fost retrase la garaj pentru reparaţii.https://tpc.googlesyndication.com/safeframe/1-0-37/html/container.html

Atât poliţia cât şi reprezentanţii STB au pornit câte o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat cu exactitate.

Sursa:antena3