Accidentat mortal: Un biciclist a intrat brusc în fața unei șoferițe

Un grav accident produs, luni seară, la Beceni, pe drumul judeţean DJ203k, s-a soldat cu decesul unui biciclist. Acesta a ieşit dintr-o curte şi brusc i-a intrat unei şoferiţe în faţă. Nu este primul eveniment produs în aceste zile pe drumul care străbate Valea Slănicului.

Octogenar accidentat mortal după ce a ieşit cu bicicleta dintr-o curte - VIDEO

  Potrivit poliţiştilor, victima este un bărbat în vârstă de 82 de ani, din Beceni, care s-ar fi deplasat cu bicicleta şi ar fi pătruns pe DJ203k dintr-o curte laterală.  

Acesta ar fi fost acroşat de autoturismul condus pe drumul judeţean pe direcţia Buzău către Lopatari de către o şoferiţă în vârstă de 50 de ani, din Cernăteşti.   

Accidentul s-a soldat cu decesul bărbatului de 82 de ani. În cauză se va întocmi dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările.

  Sursa:adevarul