Primul Crăciun în pandemie. Păstrați-vă echilibrul emoţional!

Psihologul Ionuţ Ghiugan explică, pentru Adevărul, cum putem încerca să ne simţim mai puţin singuri de sărbători, chiar dacă, anul acesta, Crăciunul va fi altfel.

Crăciunul, sărbătoarea cu cele mai mari aşteptări, promovată în toate reclamele ca una de familie, n-a fost nici în afara pandemiei la fel de fericită, ca-n urări, pentru toată lumea.  

Pericolul instalări tristeţii sau chiar depresiei este, oricum, mai mare în perioada Sărbătorilor de iarnă pentru o anumită categorie de persoane, iar restricţiile sub care ne aflăm amplifică acum măsura în care cei vulnerabili pot fi afectaţi.

Dacă punem la socoteală şi neliniştile deja instalate cu privire la propria sănătate sau a celor dragi, reducerea interacţiunilor sociale, efectele trecerii la telemuncă, închiderii cinematografelor, anulării petrecerilor şi vacanţelor, stările nefaste sunt de înţeles.   

“Sărbătorile de iarnă aduc cu ele o stare emoţională specială fiind asociate cu bucuria de a fi alături de cei dragi, cu vacanţă şi timpul liber. 

Există însă şi situaţii în care sărbătorile de iarnă nu sunt percepute ca un un prilej de bucurie, ci, mai degrabă de suferinţă.

  În această categorie intră persoanele singure, divorţate, care au încheiat recent o relaţie, cele cărora le-a decedat partenerul de viaţă sau vârstnicii.

  Anul acesta, contextul pandemic amplifică manifestările problematice (stări depresiv-anxioase) în special prin izolare, incertitudine şi nesiguranţă”, explică, pentru „Adevărul“, psihologul Ionuţ Ghiugan.

  Explicaţia e că, de sărbători, de obicei, se socotesc realizările şi mai ales nerealizările personale. Un bilanţ cu nesatisfacţii, amplificate şi de restricţii, poate aduce tristeţe şi dezamăgire. 

Cele mai vulnerabile sunt femeile singure, care, spre deosebire de bărbaţi, acordă în această perioadă, mai mult timp introspecţiei şi retrăiesc momente care le fac să se simtă nefericite.  Dar şi bărbaţii pot ajunge destul de uşor să experimenteze astfel de stări, mai ales dacă sunt singuri. În ambele cazuri, absenţa unui partener asupra căruia să-şi proiecteze emoţiile, echilibrul emoţional devine mai fragil.  

“Persoanele predispuse la depresie în preajma sărbătorilor trebuie să fie ajutate de rude sau prieteni să descopere că nu sunt singure, chiar dacă acest lucru se face prin convorbiri telefonice sau online. Este foarte important să menţină un program zilnic şi să se implice în activităţi care oferă recompense plăcute. De asemenea, regimul alimentar echilibrat şi activitatea fizică ajută în menţinerea unui echilibru emoţional şi îmbunătăţeşte starea de spirit”, explică psihologul Ionuţ Ghiugan pentru „Adevărul“.  

Focusarea pe aspectele pozitive ale vieţii tale, adoptarea unei atitudini optimiste şi depunerea unui efort de alungare a gândurilor negative sunt metode prin care fiecare se poate ajuta pe sine. Grupurile cu preocupări comune de pe reţelele de socializare pot fi, de asemenea, de ajutor, dar cele mai benefice sunr discuţiile cu un psihoterapeut, al cărui sprijin ar trebui să fie cerut fără teamă atunci când autosugestia nu mai funcţionează.  

“În situaţia în care stările emoţionale negative afectează funcţionarea normală, ajutorul de specialitate este necesar”, mai spune psihologul.

  Cum îi poţi ajuta pe ceilalţi

Dacă ai norocul de a nu te încadra în categoriile vulnerabile, poţi da o mână de ajutor celor care trec prin suferinţe de natura celor enumerate.   

Sună-ţi prietenii, trimite-le mesaje, dă-le o întâlnire viruală pe Skype, organizează diverse jocuri online sau provoacă-i la o discuţie în grup. Nu-i uita nici pe bunici, ajută-i să se conecteze telefonic, dacă online nu e posibil, cu nepoţii, cântă-le colinde şi menţine contactul cu ei. Şi nu doar de sărbători.   

Chiar dacă nu poţi controla restricţiile impuse de sărbători, este bine să ştii că poţi influenţa reacţiile tale emoţionale şi ale celorlalţi la aceste restricţii şi la problemele care vin la pachet cu ele. 

Sursa:adevarul