Măsurilor impuse de Primăria Iași pentru reducerea poluării
Municipalitatea ieșeană a demarat o dezbatere publică pentru planul de calitate a aerului. Primăria vrea să reducă lista celor mai poluate zone din municipiul Iași în următorii ani. Autoritatea locală a implementat un scenariu pentru a reduce emisiile de noxe din tot orașul.
Un nou proiect legat de reducerea emisiilor poluante din oraș a fost inițiat de Primăria Iași. Autoritatea locală a demarat discuțiile privind planul de calitate a aerului în municipiul Iași, document care va fi aprobat de Consiliul Local în perioada următoare. Planul prevede ca orașul să se schimbe complet până în anul 2024, iar emisiile poluante să scadă semnificativ. Documentul prevede elaborarea planului integrat de calitate a aerului pentru municipiul Iași pentru indicatorii dioxid azot, oxizi de azot (NO2/NOx) și particule în suspensie PM10.
Lista măsurilor impuse de Primăria Iași pentru reducerea poluării
Municipalitatea a inițiat un plan de cel puțin 19 măsuri legate de reducerea poluării în Iași. Lista celor mai poluate zone din municipiul Iași ar urma să scadă astfel semnificativ. Zone precum Podu de Piatră, zona centrală, cartierul Păcurari sau Podu Roș prezintă cele mai mari concentrații de noxe din cauza numărului mare de autoturisme în special și a lipsei spațiilor verzi. Pentru a reduce poluarea au fost luate în calcul unele scenarii. Un prim punct prevede dezvoltarea de rute ocolitoare pentru transportul de marfă – Varianta de ocolire Nord, dar și un alt punct pe Varianta de Sud.
De asemenea, o altă măsură pentru reducerea poluării ține de dezvoltarea de rute ocolitoare pentru transportul de marfă pe strada Trei Fântâni. Punctul 4 prevede extinderea/ modernizarea arterelor de circulație, iar un altul prevede stimularea introducerii vehiculelor electrice și hibride în activitatea de taximetrie. În calcul intră și dezvoltarea zonelor de acces pentru pietoni prin amenajarea de trotuare și alei pietonale inclusiv piste pentru bicicliști.
Sursa:bzi