Notice: WP_Scripts::localize was called incorrectly. The $l10n parameter must be an array. To pass arbitrary data to scripts, use the wp_add_inline_script() function instead. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 5.7.0.) in /home/realitat/public_html/wp-includes/functions.php on line 5313

Condamnare pentru alcool

Anularea permisului de conducere în urma unei condamnări definitive poate întârzia mai mult timp după pronunțarea sentinței. Cu toate acestea, pronunțarea hotărârii are efect imediat. Iată ce pățești dacă ești prins la volan după o condamnare pentru alcool, chiar dacă încă te afli în posesia permisului de conducere.

Conform unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, șoferii care au fost condamnați pentru că au condus cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge vor putea primi o altă pedeapsă cu închisoarea, de la 6 luni la 3 ani, sau cu amendă penală, dacă sunt surprinși din nou la volan pe drumurile publice, după pronunțarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârșirea primei infracțiuni şi până la anularea permisului de conducere.

Decizia vine în urma unei sesizări formulate de Curtea de Apel Cluj privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Condamnare pentru alcool: Ce pățești dacă ești prins la volan

  • în cazul în care conduce, pe drumurile publice, un vehicul pentru care are nevoie de permis, însă acesta i-a fost retras sau anulat;
  • în cazul în care conduce, pe drumurile publice, un vehicul pentru care are nevoie de permis, însă i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce;
  • în cazul în care conduce, pe drumurile publice, un vehicul pentru care are nevoie de permis, însă are un permis de conducere necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv; sau
  • în cazul în care conduce, pe drumurile publice, un vehicul pentru care are nevoie de permis, însă nu are dreptul de a conduce în România.

Decizia ICCJ clarifică, astfel, această situație: șoferii pot fi condamnați, din nou, dacă sunt surprinși într-una dintre situațiile menționate după pronunțarea hotărârii definitive de condamnare și până la anularea permisului de conducere dispusă de către șeful poliției.

Sursa:promotor