O persoană a fost rănită într-un accident rutier- Fetești
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost rănit miercuri dimineaţa la Feteşti, într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

Astăzi, în jurul orei 08.45, salvatorii de la Staţia de pompieri Feteşti au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
În urma impactului, conform ISU Ialomiţa, a rezultat o victimă conştientă şi neîncarcerată cu vârsta de aproximativ 37 de ani.
Victima a fost monitorizată de echipajul SMURD la locul intervenţiei, ulterior fiind transportată la Spitalul Municipal Feteşti, pentru investigaţii medicale suplimentare. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la locul accidentului.
Sursa:adevarul
