SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 07:00
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 329, pe sensul către Sebeș, în zona localității Șibot, județul Aalba, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme, eveniment soldat cu rănirea unuia dintre șoferi, acesta fiind încarcerat. Cele două autovehicule se află pe banda de urgență, însă traficul este restricționat și pe prima bandă, pentru aproximativ 30 de minute, pentru a permite intervenția echipajelor de la descarcerare.
În urma condițiilor meteorologice din ultima perioadă, sunt instituite restricții de circulație pe DN11 Bacău-Onești, km. 168+232 metri, în afara comunei Măgura, județul Bacău, acolo unde pe o suprafață de aprox. 100 metri s-a surpat terasamentul și a apărut o diferență de nivel a carosabilului. Se circulă doar pe sensul către Bacău, prin semaforizare;
În ceea ce privește fluența traficului, se circulă în condiții de aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 București-Pitești, pe DN4 (loc. Popești-Leordeni) și pe DN 1A (loc. Mogoșoaia). De asemenea, valori ridicate de trafic sunt înregistrate și pe Centura Capitalei, în zona localităților Mogoșoaia, Chitila, Domnești, Berceni și Pantelimon.
Începând din data de 15 iunie 2021, pe DN 65 Pitești-Slatina, la kilometrul 58, în localitatea Valea Mare, județul Olt, traficul se desfășoară îngreunat întrucât au început lucrările la Drumul Expres Craiova – Pitești.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.
