Cumplit accident în Mihăieşti, judeţul Cluj: un mort și două persoane grav rănite
Un preot din Sălaj a murit instantaneu, iar soţia sa şi un copil de patru ani au fost grav răniţi, după ce Loganul pe care acesta îl conducea a fost spulberat de un camion, într-un cumplit accident în Mihăieşti, judeţul Cluj.

Preotul greco-catolic Anton Cristian Biru, în vârstă de 41 de ani, se afla la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, împreună cu soţia sa, asistentă medicală, şi o fetiţă în vârstă de patru ani.
Impactul, surprins de camera de bord montată pe o maşină care circula în spatele Loganului, a fost unul extrem de violent.
Preotul aflat la volan a murit pe loc, în timp ce soţia sa, în vârstă de 39 de ani, dar şi fetiţa de 4 ani, au rămas încarcerate.
“În jurul orei 15.00, a fost înregistrată o solicitare pentru intervenția pompierilor ca urmare a unui accident rutier produs între un autocamion și un autoturism, pe raza localității Mihăiești, comuna Sânpaul. La fața locului a fost dislocat un dispozitiv mărit pentru gestionarea situației de urgență, constituit din patru autospeciale, două echipaje SMURD, două SAJ și un elicopter SMURD
O femeie de circa 40 de ani a fost descarcerată din autoturism și a fost preluată de către elicopterul SMURD pentru a fi transportată la spital. O fetiță de 4 ani a primit asistență medicală de urgență la fața locului și a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. În momentul sosirii forțelor de intervenție la locul accidentului au constatat că un bărbat, de circa 40 de ani, prezenta traumatisme incompatibile cu viața”, se arată într-o informare a ISU Cluj.
Soţia preotului, care este asistentă medicală, a fost transportată de urgenţă la spital, iar starea ei este instabilă, având numeroase răni grave, în special la nivelul capului. Medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele ei de supravieţuire.
Anton Cristian Biru era preot greco-catolic şi slujea la biserica din Sălăjeni, judeţul Sălaj.
Sursa:antena3
Episcopia Greco-Catolică de Oradea a transmis un mesaj de condoleanţe pentru preotul Biru, într-o postare pe Facebook.
