Adolescent accidentat pe trecerea pentru pietoni
Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Piatra Neamţ, a fost accidentat de un şofer neatent, miercuri, 30 martie, în timp ce traversa pe trecerea pentru pietoni un bulevard din municipiu.
Şoferul, care nu consumase băuturi alcoolice, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
„Astăzi, 30 martie, în jurul orei 12.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din Piatra Neamț.
Din primele cercetări efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, de 37 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu, din direcția Bacău – Piatra Neamț, a surprins și accidentat un minor, de 16 ani, din Piatra Neamț, care era angajat în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat agent principal Georgiana Puşcaşu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.
Sursa:monitorulneamt