O nouă”bijuterie” cinematografică “Bacalaureat”a lui Cristian Mungiu

Filmul ”Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, care a avut premiera mondială, joi, în competiţia Festivalului de Film de la Cannes 2016, i-a entuziasmat pe criticii de film prezenţi pe Croazetă, în special pe cei din Franţa, care anticipează un al doilea trofeu Palme d’Or pentru cineastul român şi un posibil premiu de interpretare masculină pentru actorul Adrian Titieni, protagonistul peliculei.

„Bacalaureat” este un film ambiţios şi scrupulos de realist care confirmă plăcerea lui Cristian Mungiu de a construi poveşti ample în care preocupările morale ocupă primul plan,scrie cotidianul Les Echos.

„Bacalaureat, tabloul perfect al corupţiei generalizate”, titrează Le Nouvel Observateur, adăugând că filmul lui Cristian Mungiu este admirabil scris şi interpretat.
Cotidianul britanic „The Guardian” scrie că „Bacalaureat” este o bijuterie cinematografică, un film complex, de o mare subtilitate psihologică şi greutate morală, cu prestaţii remarcabile din partea lui Adrian Titieni şi Mariei Drăguş.

Hollywood Reporter” notează că „Bacalaureat” e un film mai rece, mai discret şi mai academic decât filmele de până acum ale lui Mungiu.
Variety” scrie că filmul este credibil şi frumos structurat, dar că probabil nu va avea acelaşi succes ca „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.

Sursa: REALITATEA.NET

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *