GRAV accident de circulaţie pe DN 14

Şapte persoane au fost rănite într-un grav accident pe DN 14, între localităţile Copşa Mică şi Mediaş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, s-a intervenit cu patru echipaje SMURD pentru acordarea primului ajutor medical victimilor, dintre care patru au fost preluate de la locul accidentului şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe ,din Sibiu.Accidentaţii sunt conştienţi.

La rândul său, Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul rutier a avut loc între trei autoturisme şi un TIR pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers, traficul desfăşurându-se alternativ, pe câte o bandă, până la finalizarea cercetărilor la faţa locului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *