Impact între un autoturism și un autotren pe un drum din Suceava:trei victime transportate la spital

Un grav accident rutier s-a produs, marți dimineață, pe un drum din județul Suceava, după impactul dintre un autoturism și un autotren. Patru persoane se aflau în cele două autovehicule.

Potrivit ISU Suceava, accidentul a avut loc marți dimineața, în jurul orei 07.00, pe raza localității Moara.

accident suceava 2

La locul accidentului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a două echipaje SAJ.

În coliziune au fost implicate două un autotren și un autoturism.

Sunt implicate patru persoane, conștiente și cooperante, care primesc primul ajutor la fața locului.

Una dintre victime, o femeie, se afla în imposibilitatea de a ieși singură din autoturism, fiind extrasă de către echipajul pentru descarcerare.

Trei dintre victime, toate din autoturism, au fost transportate la spital.

Poliția efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Sursa:romania24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *