Arad: Accident cu o ambulanță

ambulanță care transporta la spital un pacient în stare gravă a fost implicată într-un accident rutier, în municipiul Arad.  

Șoferul ambulantei, care circula cu semnalele acustice și luminoase pornite, încerca să depașească o coloană de mașini când un autoturism aflat în față a virat brusc la stanga.

Șoferul ambulanței a tras de volan pentru a evita impactul, dar a lovit în schimb un stâlp de iluminat și s-a oprit apoi într-un panou publicitar.

În urma accidentului, asistenta din salvare a suferit mai multe traumatisme la umăr. Din fericire, pacientul de 67 de ani, cu probleme cardiace grave, a ajuns cu bine la spital, fiind preluat de o altă ambulanță.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cauza exactă a producerii accidentului.

Sursa:stirileprotv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *