Buzău: Un pieton a fost lovit de o mașină în timp ce traversa pe trecere
Trafic dirijat, vineri dimineață, pe DN2E85, în localitatea Poșta Câlnău, județul Buzău, din cauza unui accident rutier.
În timp ce conducea pe sensul de mers către Buzău, un șofer în vârstă de 39 de ani, din Zărnești, a surprins și accidentat un bărbat pieton, în vârstă de 39 de ani, din Cochirleanca, care s-ar fi angajat în traversarea drumului în zona marcajului pietonal.
Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sursa:realitatea