Puști de 10 ani, prins la volan pe un drum din Dolj
Un puști de 10 ani a fost depistat de polițiștii doljeni în timp ce conducea un autoturism, pe un drum din Dolj. Se pare că proprietarul mașinii a fost cel care l-a lăsat pe copil să conducă.
Potrivit IPJ Dolj, sâmbătă, în urma unei acțiuni tip ”Razie” organizat de polițiști, un minor de 10 ani, din comuna Urzicuţa, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism în localitatea Urzicuţa.
În autoturism cu aceasta a fost legitimată și o tânără, din localitate, în vârstă de 27 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar un bărbat de 27 de ani, proprietarul autoturimului, este bănuit că i-ar fi încredinţat minorului autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice.
Pe numele minorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
”De asemenea, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Sursa:romania24
