Blocaj pe autostradă: Au zburat banii …la propriu!

Au zburat banii pe o autostradă…la propriu! Șoferii au fost surprinși de o ploaie de bancnote, fiecare în valoare de 50 de euro. În urma accidentului auto, soldat cu pierderea a zeci de mii de euro, traficul a fost blocat.

Incidentul a avut loc pe autostrada A7, în vecinătatea orașului Marbella (Málaga), din Spania. Banii au ajuns pe șosea odată cu producerea unui accident de circulație, în care a fost implicat și un autovehicul, ocupat de două persoane, care aveau la bord 20.000 de euro numerar. În urma impactului, bancnotele „au zburat”, potrivit surselor Gărzii Civile, citate de El Pais.

Martorii au avut grijă să „facă curățenie”

Pe imaginile postate pe rețelele sociale, surprinse de unul dintre participanții la trafic, se vede cum tot mai mulți conducători auto se dau jos din mașini și adună parte din comoara ce le-a apărut în cale. Nicio bancnontă nu este lăsată să se risipească. Unii oamenii își parchează mașinile în zonă, alții, mai grăbiți, le lasă la întâmplare în mijlocul străzii. Printre cei care trag rapid pe dreapta se află și șoferul unui autocar.

Blocaj pe autostradă după ce a căzut un rucsac cu bani

FOTO Captură video

Toată această situație a provocat un uriaș ambuteiaj și a fost nevoie de intervenția agenților din cadrul Grupului de Trafic al Gărzii Civile.

Cum au ajuns bancnotele pe șosea

Mașinaîn care se aflau banii a fost puternic lovită din spate. În urma impactului, portbagajul s-a deschis și a căzut pe șosea un rucsac plin cu bani. Acesta s-a deschis în timp ce se rostogolea pe asfalt, iar bancnotele s-au împrăștiat.

Poliția Națională a preluat ancheta pentru a afla proveniența banilor. Potrivit unor surse din poliție, banii aparțineau a doi bărbați, după un act de vânzare-cumpărare a unui vehicul. Ei i-au asigurat pe polițiști că aveau 20.000 de euro cash, întrucât maximul admis de lege, în Spania, este de 100.000 de euro.

În același timp, surse din poliție susțin că șoferii care și-au însușit bancnotele au comis o infracțiune de deturnare, dar au transmis că nimeni nu a fost arestat.

Sursa:adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *