PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA, va fi inaugurată prima staţiune lacustră .
Judeţul Caraş-Severin înregistrează o nouă premieră – prima staţiune lacustră din România. Proiectul derulat cu fonduri de la Uniunea Europeană, de către un investitor privat prevede amenajarea în localitatea Berzasca a 30 de case suspendate pe piloni deasupra Dunării, care vor fi legate prin pontoane.
Vor exista piscine, restaurante, alei de promenadă, o pistă pentru biciclete, un punct de belvedere şi un port turistic, informează radioresita.ro. Valoarea proiectului intitulat ”Dreptul la Dunăre” se ridică la 1.800.000 lei.
În oglindă cu acest complex aproape finalizat, mai va fi încă unul identic, iar în mijloc – un restaurant. Satul lacustru de la Berzasca va fi unic, la fel ca şi locul unde va fi amplasat, Clisura Dunării fiind cel mai spectaculos defileu al fluviului.
