Un șofer beat a produs un accident pe o stradă din Timișoara

Un tânăr a provocat una ccident rutier pe o stradă din Timișoara. Mașina pe care o conducea a lovit un autoturism parcat, apoi a rupt o țeavă de gaz.

Accidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, pe strada Ilie Gropseanu din Timișoara.

Potrivit IPJ Timiș, la data de 22 februarie, în jurul orei 02:00, un tânăr în vârstă de 23 de ani a condus un autovehicul pe strada Ilie Gropseanu dinspre strada Nicolae Andreescu din Timișoara, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de mers.

Autoturismul a intrat în coliziune cu o mașină parcată, după care a fost proiectat în gardul unui imobil, provocând totodată distrugerea unei țevi de gaz.

În urma impactului, conducătorul auto și o tânără în vârstă de 24 de ani, pasageră în autovehicul, au fost răniți și transportați la spital.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “vătămare corporală din culpă” și “conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.”

Sursa:romania24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *