Au produs peste 40 de accidente rutiere pentru polița de asigurare.

„La Parchetul Local se află înregistrat un dosar penal cu privire la săvârşirea înşelăciune în asigurări, fals în declaraţii, fals intelectual sub forma participaţiei improprii. Nouă inculpaţii au fost reţinuţi, aceştia sunt brokeri de asigurări, revânzători de autoturisme, lucrători la service-uri auto. În fapt, unii dintre inculpaţi au achiziţionat din UE autoturisme second hand pe care le asigurau RCA sau CASCO la un preţ mult mai mare decât valoarea lor reală, după care cu intenţie fie provocau accidente rutiere, fie, pe baza unor avarii mai vechi declarau în fals producerea unor evenimente rutiere cu scopul de a primi fraudulos despăgubiri de la firme de asigurări. Până la acest moment s-a reuşit probarea unui număr de 48 de accidente rutiere frauduloase. Prejudiciul este 400.000 lei. Cercetările continuă, căci mai avem suspiciuni că mai sunt probleme”,a spus procurorul Laurenţiu Grecu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Local Târgu-Jiu.

Citeste mai mult: adevarul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *