SUV intrat în gardul unei case după coliziunea cu o autoutilitară, pe un drum din Suceava. Două femei au fost rănite
Două femei au fost rănite într-un accident rutier produs, vineri dimineață, pe un drum din Suceava. Un autoturism și o autoutilitară au fost implicate în coliziune.
Accidentul a avut loc vineri, 10 martie, pe raza localității sucevene Vicovu de Jos.

Din primele informații, un SUV și o autoutilitară s-au ciocnit violent, iar din impact mașina a intrat în gardul unei case.
Au intervenit la accident pompierii militari cu o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

În urma accidentului, două femei au fost preluate de ambulante si transportate la spital.

Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Sursa:romania24
