Accident violent în Vâlcea – 3 victime, printre care un copil de aproape 3 ani
Un copil de doi ani și opt luni, rănit, alături de mama sa într-un accident violent produs în județul Vâlcea. Bilanțul incidentului rutier est e de trei victime, au anunțat polițiștii.
Un copil, în vârstă de doi ani şi opt luni, şi mama lui au ajuns marţi la spital după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier, în comuna Mihăeşti, sat Negreni, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Foto: ISU Vâlcea
Reprezentanţii ISU Vâlcea au anunţat că în eveniment au fost implicate două autoturisme, la faţa locului fiind găsite trei victime, neîncarcerate, care prezentau traumatisme uşoare.

Sursa:realitatea
