Suceava: O mașină a fost lovită de tren. O victimă
Un accident feroviar a avut loc, vineri dimineață, la o trecere la nivel cu calea ferată din județul Suceava. Din primele date, un autoturism a fost lovit de tren.
Potrivit ISU Suceava, accidentul a avut loc pe raza orasului Gura Humorului.

Din primele date, accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, după ce un autoturism a fost lovit de tren.

La fața locului intervine modulul SMURD al pompierilor militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și un echipaj de prim-ajutor.

Echipajele de salbvare ajunse la fața locului au găsit o victimă. Este vorba despre șoferul autoturismului. Acesta, conștient și cooperant, a fost monitorizat de către echipajul paramedical SMURD și va fi transportat la spital, pentru investigații suplimentare.
În tren, care circula pe ruta Suceava – Ilva Mică, se aflau 40 de călători, care nu au necesitat ingrijiri medicale.
Cazul a rămas în atenția polițiștilor.
Sursa:romania24
