Distribuirea de fructe în școli va continua și în anul următor

”Programul va fi implementat de Ministerul Agriculturii, prin APIA, alături de consiliile judeţene. Astfel, în anul şcolar 2016-2017 vor fi acordate gratuit mere pentru o perioadă de 88 de zile de şcolarizare. Conform datelor communicate de Ministerul Educaţiei beneficiază de această facilitate 1.760.000 de elevi din clasele pregătitoare şi I-VIII din învăţământul public şi privat autorizat şi acredicat. Guvernul analizează şi extinderea programului pentru preşcolari”, a declarat Liviu Iolu.

În anul şcolar 2016-2017 vor fi acordate gratuit mere, în limita aceleaşi valori de 0,37 lei/elev.

El a mai spus că programul va fi finanţat din fonduri europene şi naţionale. Astfel, bugetul total al programului este de aproximativ 66 milioane lei, din care 31,6 milioane lei provenite din fonduri UE şi 34,4 milioane lei reprezintă co-finanţare publică şi cheltuieli, altele decât cele eligibile.