Șofer prins la volan fără permis de conducere cu ajutorul aplicației eDAC

Poliţiştii de frontieră de la Berezeni au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deși avea suspendat permisul de conducere.

Pe 14 iulie, în jurul orei 17.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni a oprit pentru control, pe DN24A, în apropierea localității de frontieră Lunca Veche, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, cu cetățenie română și Republica Moldova.

„Bărbatul nu a putut prezenta la control permisul de conducere, motiv pentru care colegii noștri au efectuat verificări cu ajutorul aplicației eDAC, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date cu dreptul de a conduce suspendat”, au transmis polițiștii de frontieră, care au precizat că acum efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Sursa:monitoruldevaslui

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *