Un șofer ”ghinionist” s-a ales cu dosar penal, când poliția a verificat actele bărbatului

Un șofer s-a ales cu dosar penal după ce a fost observat nedând prioritate de trecere unor pietoni. Când l-au verificat, polițiștii au constatat că acesta nu avea dreptul de a conduce

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism condus de un bărbat de 32 de ani din municipiul Iași, care nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni aflați regulamentar în traversarea unei treceri pentru pietoni din municipiul Iași. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate.

Un șofer a fost observat de polițiști neacordând prioritate unor pietoni

Tot polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea străzii. În cadrul acțiunii au fost efectuate 47 de testări cu aparatul alcooltest. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 91.787,5 lei, dintre care 20 pentru neacordare prioritate pietoni. De asemenea, au fost reținute 23 de permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. Spre exemplu, un tânăr de 24 de ani, din municipiul Iași, a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 60 de zile, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece, în timp ce conducea un autoturism, în municipiul Iași, la o trecere pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni aflați regulamentar în traversarea străzii.

Sute de sancțiuni au fost aplicate de polițiști

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză pe drumurile publice. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 779 de sancțiuni contravenționale, dintre care 631 pentru depășirea vitezei legale cu mai puțin de 50 km/h, 134 pentru depășirea vitezei legale cu 51-70 km/h, iar 14 sancțiuni pentru depășirea vitezei legale cu peste 70 km/h. De asemenea, au fost reținute 148 de permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice. Controalele polițiștilor ieșeni vor continua și în perioada următoare. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu șoferul care a fost observat de polițiștii ieșeni nedând prioritate de trecere pietonilor.

Sursa:bzi Foto:google

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *