Mașină cuprinsă de flăcări în Ploiești, în Malu Roșu. Intervenție de urgență

Un incendiu a izbucnit marți, în zori, pe str. Măgurii din Ploiești. Un autoturism a fost cuprins de flăcări și a ars aproape complet. Focul amenința și alte mașini parcate în apropiere.

„La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului 1 Ploiești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat, autoturismul fiind afectat în proporție de aproximativ 90%. În apropiere se aflau și alte mașini parcate, iar intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la acestea”, a anunțat ISU Prahova.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, conducătorul auto reușind să se autoevacueze la timp.  O singură persoană a fost asistată la fața locului, după ce a suferit un atac de panică. 

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, au stabilit pompierii după stingerea incendiului.

Video aici

Sursa: telegrama Sursa foto : telegrama

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *