TOP cele mai punctuale companii aeriene din lume

Companiile aeriene încearcă să ofere pasagerilor servicii cât mai calitative pentru a ieşi în evidenţă pe o piaţă tot mai competitivă. AirHelp a publicat clasamentul celor mai bine cotate linii aeriene din lume.

AirHelp, compania care sprijină în termeni legali pasagerii să fie despăgubiţi de companiile de zbor atunci când se confruntă cu anularea zborurilor, întârzieri şi suprarezervări în aria Uniunii Europene şi SUA, a făcut public topul companiilor aeriene care s-au confruntat cu cele mai puţine reclamaţii din partea pasagerilor în ultimele luni ale acestui an. Clasamentul are în vedere trei criterii de evaluare: calitate şi servicii, punctualitate şi soluţionarea reclamaţiilor, arată The Independent.   În timp ce în clasament apar şi nume mari precum Qatar, Emirates şi British Airways, prezenţa altor companii este surprinzătoare, inclusiv cea a companiei italiene Air Dolomiti, care a câştigat respectabilul loc doi. Companiile aeriene din SUA sunt marile absente din top 15, în timp ce transportatorii britanici au intrat în top 20 cu trei companii. Compania aeriană română TAROM s-a clasat pe locul 56 din cele 78 de companii aeriene, cu nota 6.4.

Topul 20 cele mai bune companii aeriene şi notele obţinute:

1. Qatar Airways (Qatar) – 8.7

2. Air Dolomiti (Italia) – 8.5

3. Austrian Airlines (Austria) – 8.5

4. Singapore Airlines (Singapore) – 8.4

5. KLM-Royal Dutch Airlines (Ţările de Jos) – 8.3

6. Virgin Atlantic Airways (Marea Britanie) – 8.2

7. Cathay Pacific Airways (Hong Kong/China) – 8.1

8. Air Baltic (Letonia) – 8.1

9. Air Canada – 8.1

10. Finnair (Finlanda) – 8.0

11. Lufthansa (Germania) – 7.9

12. Air France (Franţa) – 7.7

13. Emirates (Emiratele Arabe Unite) – 7.7

14. British Airways (Marea Britanie) – 7.7

15. Adria Airways (Slovenia) – 7.7

16. Condor (Germania) – 7.6

17. Transavia (Ţările de Jos) – 7.6

18. Air Caraibes (Guadelupa) – 7.6

19. SAS Scandinavian Airlines (Suedia) – 7.6

20. United Airlines (SUA) – 7.6

Top 10 cele mai punctuale companii aeriene: 1. Air Austral (La Réunion) – 9.8 2. Air Arabia Maroc – 9.5 3. Air Dolomiti (Italia) – 9.4 4. Air Baltic (Letonia) – 9.1 5. Air Caraibes (Guadelupa) – 9.1 6. Royal Air Maroc – 9.1 7. Air Algerie (Algeria) – 9.0 8. KLM-Royal Dutch Airlines (Ţările de Jos) – 8.8 9. Condor (Germania) – 8.8 10. Thomas Cook Airlines (Belgia) 8.8

sursa: adevarul.ro