Patru răniţi grav în Vrancea, după ce drezina în care erau s-a ciocnit de un tren de marfă staţionat !

Patru persoane au fost rănite grav, miercuri noapte, după ce drezina în care se aflau s-a ciocnit de un tren de marfă care staţiona, în judeţul Vrancea, în urma impactului mai mulţi buşteni rostogolindu-se peste oameni.

Potrivit putătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea (ISU), Cristina Duţă, accidentul s-a petrecut, miercuri noapte, în dreptul localităţii vrâncene Bătineşti, pe magistrala feroviară Bucureşti-Suceava.

Trenul de marfă, încărcat cu material lemnos, era staţionat în momentul în care o drezină venită din spate s-a izbit de ultimul vagon al trenului.

 În urma impactului, încărcătura din ultimul vagon s-a răsturnat, iar patru dintre cei cinci oameni care se aflau în drezină au fost răniţi, nefiind deocamdată cunoscut dacă au fost loviţi de buştenii căzuţi sau în urma impactului cu trenul staţionat.

“La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Ambulanţei şi ale SMURD, dar şi echipajul mobil de descarcerare al ISU Vrancea. Două persoane din drezină au fost preluate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Pantelimon» din Focşani. Celelalte două persoane au fost preluate de echipaje SMURD, pentru a primi îngrijiri medicale”, a precizat, joi, căpitanul Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Conform sursei citate, drezina trebuia să ajungă la Mărăşeşti, iar trenul era staţionat pentru că urma să gareze într-o haltă CFR.

Răniţii au leziuni la mâini şi la picioare, în timp ce alţii au suferit răni la cap, toţi fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Focşani.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, oamenii din drezină ar fi angajaţi ai CFR.

Traficul feroviar nu a fost blocat în urma accidentului, însă CFR a declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.