Notice: WP_Scripts::localize was called incorrectly. The $l10n parameter must be an array. To pass arbitrary data to scripts, use the wp_add_inline_script() function instead. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 5.7.0.) in /home/realitat/public_html/wp-includes/functions.php on line 5313

Proprietarul maşinii care a paralizat două ore traficul în Suceava, prins la volan fără permis!

Un tânăr în vârstă de 24 de ani s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui autoturism fără permis, el fiind tras pe dreapta duminică dimineaţă, de un echipaj al Biroului Rutier Suceava, pe strada Ana Ipătescu din municipiul reşedinţă de judeţ. Tânărul în cauză, Ionuţ Nedelcu, domiciliat în Pătrăuţi, se afla la volanul autoturismului Opel care, cu două zile înainte, vineri, 29 mai, a blocat în jur de două ore traficul în Suceava, după ce, rămas fără benzină, a fost abandonat în drum, pe artera principală a Sucevei. După episodul revoltător de vinerea trecută, relatat pe larg în ediţia de sâmbătă, 30 mai, a cotidianului nostru, poliţiştii rutieri l-au monitorizat pe tânărul în vârstă de 24 de ani, iar în scurt timp bănuielile acestora s-au confirmat: tânărul conducea autoturismul Opel, pe care îl cumpărase de la un proprietar din Botoşani, deşi nu avea permis de conducere.

 

Episodul halucinant de vinerea trecută

Reamintim că vinerea trecută, traficul dinspre cartierul Burdujeni spre centrul oraşului s-a desfăşurat cu greutate, timp de două ore, între 9.00 şi 11.00, din cauza unei maşini care a fost abandonată în drum, pe banda I de mers, la semaforul aflat la intersecţia dintre bulevardul principal şi strada Patru Rareş, cea care duce spre Piaţa Agroalimentară a Sucevei. Ulterior poliţiştii aveau să afle că şoferul a rămas fără benzină, în „pana prostului”. Inexplicabil, şoferul nu a scos maşina de pe carosabil, ci a lăsat-o în drum, blocând una din cele două benzi de circulaţie. În scurt timp s-au format cozi pe kilometri întregi, poliţiştii fiind chemaţi la faţa locului pentru a dirija traficul.

 

1.000 de lei amendă pentru tânărul care a abandonat maşina în drum şi dosar penal pentru proprietarul acesteia

Poliţiştii l-au găsit cu greutate pe posesorul maşinii, aceasta fiind încă pe numele unei femei din Dorohoi, care însă o vânduse.

După aproximativ două ore, la faţa locului şi-a făcut apariţia un tânăr, Ionuţ Nedelcu, care a declarat că el este proprietarul maşinii, pe care în acea zi a împrumutat-o unui prieten. Un anume Alin Smochină, care şi-a asumat că a condus maşina în acea zi şi care a încasat o amendă cumulată de aproape 1.000 de lei. El a fost amendat pentru „nerespectarea obligaţiilor care revin în cazul vehiculelor rămase în pană sau avariate” şi „conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusă medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător”.

Două zile mai târziu, Ionuţ Nedelcu nu a mai putut invoca faptul că nu el a condus maşina, fiind depistat în trafic la volanului aceluiaşi Opel, cu numărul de înmatriculare BT-05-GOE. După ce au efectuat verificări în baza de date, poliţiştii de la Biroul Rutier Suceava au constatat că Nedelcu nu a avut niciodată permis de conducere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.