Cum se măsoară corect glicemia. De ce nu este bine să ştergi degetul cu spirt înainte

Un medic arădean ne explică cum se măsoară glicemia, ce nu trebuie să facem şi când se realizează în mod corect această analiză.

Otilia Ţigănaş spune că glicemia, adică “zahărul din sânge”, se măsoară în general din sângele capilar, deci din deget, cu un aparat anume fabricat, aplicând o picătură de sânge pe bandeletă.

„Aici vă rog să nu ştergeţi cu spirt degetul înainte de înţepare, fiindcă asta poate modifica analiza. Vă spălaţi bine cu apă şi săpun pe mâini. Dar glicemia se poate măsura şi din sânge venos, recoltat de la plica cotului de exemplu, atunci când vi «se ia» sânge şi pentru alte analize”, explică medicul Otilia Ţigănaş.

Aceasta mai spune că frecvente sunt două unităţi de măsură pentru glicemie pe care le folosesc aparatele şi laboratoarele: „Miligrame la suta de mililitri, care-i fix aceeaşi cu miligrame la decilitru. E tot aia, fiindcă 100 de mililitri =1 decilitru. Valori normale ale glicemiei 80 -120 mg % sau 80-120 mg/dl. Mai găsim valori exprimate şi în grame la litru, la anumite laboratoare. Şi atunci împărţiţi la 100 ce-i mai sus. Adică 80-120 mg% devin 0,8-1,2 g/l. De exemplu, să zicem că ai glicemia 89 mg % pe aparat. Inseamnă că ai tot 89 mg/dl pe alt aparat, sau 0,89 g/l la un laborator, dar oricare poate face aceste transformări dintr-una într-alta. Milimoli la litru, o scală total diferită de cea în miligrame la sută. Valorile normale =4,4-6,7 mmol/L. Eu nu utilizez această scală, o prefer pe prima, dar dacă vreun laborator aşa dă, adaptez interpretările”, spune medicul arădean.

Aceasta mai afirmă că „măsurarea glicemiei cu aparatul (dacă diabetologul nu vă indică o anume schemă de măsurat care să-l ajute în decizia tratamentului), măsuratul deci «al tău pentru tine», se face dimineaţa înainte de a mânca. Şi poţi compara doar acele valori: cum e azi, faţă de ieri etc. Altminteri, compari mere cu pere, sau pere cu nuci”.

Sursa:adevarul.ro