Cum ne pregătim corpul pentru toamnă, pentru a ţine răcelile şi depresiile la distanţă…

Imagini pentru cum ne pregatim corpul pentru toamna

Profesoara de yoga Dana Ţupa ne învaţă cum să ne pregătim corpul pentru o tranziţie mai uşoară către sezonul rece, pentru a nu risca răceli sau alte boli specifice toamnei.

Profesoara de yoga Dana Ţupa, acreditată la nivel internaţional, ne sfătuieşte cum să ne pregătim atât fizic pentru tranziţia la sezonul rece, prin eliminarea toxinelor, care ajută la păstrarea unui sistem imunitar sănătos, cât şi emoţional, întrucât în timpul sezonul ploios creşte considerabil rata depresiilor.

Conform profesoarei şi expertei în yoga, Dana Ţupa, toate aceste probleme pot fi preîntâmpinate dacă adoptăm o strategie formată din patru paşi foarte simpli:

Vitaminizează-te! 

„După o vară călduroasă, aş spune chiar sufocantă, în care am simţit ieşind apa prin toţi porii pentru a ne echilibra şi a putea menţine un optim al pielii, fiecare celulă tânjeşte după apă şi hrană, pe care o regăsim cu uşurinţă în mod natural şi perfect asimilabil din fructe şi legume. Sărurile pierdute prin transpiraţia abundentă a verii, ne-ar putea provoca reacţii la care nici măcar nu ne-am putea gândi: crampe musculare, palpitaţii, o digestie dificilă, cariile dentare sau deficitara funcţionare a glandei tiroide, sunt doar câteva din rezultatele absenţei unor minerale în organismul nostru. Şi pentru că toamna este bogată în fructe şi legume, de ce nu am încerca o dietă detoxifiantă, dar în acelaşi timp, regenerantă, bazată pe sucuri obţinute din presarea la rece a legumelor şi fructelor?“, explică profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa.

Dieta alcalină pentru 7 zile, ca să nu răcim în tot sezonul rece

Specialiştii recomandă ca, în sezonul de tranziţie, să adăugăm în meniul nostru zilnic alimente de natură alcalină, pentru a ne îmbunătăţi sistemul imunitar.

“Ideal ar fi ca dieta alcalină să o adoptăm ca stil de viaţă pentru măcar o săptămână pe lună, cu atât mai mult cu cât beneficiile ei sunt incomensurabile, sau cel puţin, să creştem până la 75% hrană de natură alcalină în meniul nostru obişnuit“, susţine experta în yoga, Dana Ţuţea.

În opinia specialistului, o dietă alcalină exclude în principal hrana care are în conţinut: zahăr – natural sau nu (inclusiv fructoza), glutenul şi făinoasele în general, carnea, lactatele, alcoolul, cafeaua – sau, cu alte cuvinte, cam 90% din ceea ce consumă un om obişnuit.

„Recomandat ar fi să mâncăm tot ceea ce este verde: salate, germeni ai diferitelor plante, seminţe, legume fierte sau crude, sucuri de legume, pudră de orz, ovăz şi grâu verde, spirulină, chlorella, lămâi şi grapefruit-ul care nu este dulce”, conchide Dana Ţupa.

Mişcare, mişcare şi iar mişcare! 

„Pe principiul respiră şi oxigenează-te, corpul nostru se pregăteşte lejer pentru perioada grea a iernii, cu două sărbători în care petrecem timp excesiv în jurul mesei. De câte ori nu ne propunem diete după sărbători sau până la concediu? Poate faci parte din categoria celor care nu iubesc efortul fizic excesiv sau pur şi simplu nu iţi permite sănătatea. De ce nu am încerca o mişcare uşoară şi lejeră în cadrul unor sesiuni de yoga, care îţi facilitează regenerare, tonifiere musculară uşoară, energizare, flexibilitate şi eliminarea stresului? Orice mişcare este bună, mai ales dacă nu este excesivă pentru resursele personale, iar anumite forme de yoga sunt chiar foarte lejere şi cu efecte reale”, susţine profesoara.

Încarcă-te cu soare!

„Zilele cu soare puţin şi corpul acoperit de haine, timpul îndelungat petrecut în încăperi, absenţa vitaminei D3 sunt lucruri care ne aşteaptă pentru următoarele luni. Chiar şi pentru cei mai puţin norocoşi cu sănătatea şi care nu suportă soarele puternic, este momentul propice de a petrece timp liber în parc, sub razele blânde ale soarelui de toamnă, sau de ce nu, chiar la mare“, este ultima recomandare a profesoarei.

Dana Ţupa este Expert Yoga Teacher din România acreditat la Yoga Alliance  International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500. Este şi Fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală de yoga din România acreditată la acelaşi for internaţional, şcoală care a scos, în 2014, primii instructori yoga din România, acreditaţi

Sursa:adevarul.ro