GRAV accident la ieşirea din Răducăneni:12 persoane au fost rănite

Un accident grav care se putea solda cu morţi a avut loc ieri la Răducăneni, din cauza unui şofer de tir din Republica Mol­dova. În jurul orei 17, şoferul unui autotren care transporta grâu şi care circula către Iaşi, dinspre Vama Albiţa, a încercat o depăşire pe linie continuă, în apropiere de o curbă la stânga, la ieşirea din Rădu­căneni, moment în care a izbit violent un microbuz plin cu călători. Mircobuzul circula din sens invers şi trebuia să ajungă în localitatea Cozmeşti, fiind plin cu navetişti.

Coliziunea dintre cele două vehicule a avut loc pe partea de drum pe care circula mi­crobuzul. Şoferul microbuzului aparţinând firmei de transport Ami Turing a frânat puternic imediat ce a ieşit din curbă, însă cele două vehicule s-au izbit violent în partea dinspre şoferi. Şoferul mircobuzului a scăpat miraculos, deşi autovehiculul a fost avariat destul de serios în partea lui, el refuzând transportul la spital. În urma coliziunii, călătorii au căzut unii peste alţii, cei mai mulţi dintre ei fiind transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Şoferul autotrenului a spus că a încercat să depăşească o maşină plină cu lemne, sta­ţionată pe carosabil.

„Am văzut maşina plină cu lemne, am depăşit-o, însă ime­diat a apărut microbuzul de nicăieri. Eu merg la Iaşi, transport grâu din Republica Moldova. Eu nu am păţit nimic“, a spus şoferul camionului greu.

Celălalt şofer care se afla la volanul microbuzului, a spus că nu a mai avut reacţie.

„M-am trezit cu el în faţă, nici nu am putut trage aer în piept, ca să mă ţin bine. În dreapta nu am putut trage prea mult că intram în şanţ“, a spus Constantin Ursu, şoferul mijlocului de transport.

Cei doi au fost testaţi cu alcool­scopul de către poliţişti, iar rezultatele au fost negative. În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Patronul firmei Ami Turing căruia aparţinea microbuzul a spus că şoferul are experienţă în şofat.

„Lu­crează de zece ani în firma noastră, a parcurs zeci de mii de kilometri, am în­cre­dere în el. Mai avea puţin timp şi ieşea la pensie. El a lucrat în trecut pe maşini grele, ştie să şofeze. Ce pot să spun, dacă cel cu tirul a intrat pe contrasens şi s-a izbit de el? Am trimis imediat la faţa locului o altă maşină pentru a prelua călătorii rămaşi, şi încercăm să ajutăm pe cei care au fost spitalizaţi“, a spus Marian Iacomi, patronul firmei Ami Turing.

Serviciile de urgenţă s-au mobilizat imediat după producerea accidentului

„Am dispus, împreună cu cei de la ISU, în jurul orei 17.00, declanşarea planului roşu de intervenţie pentru că informaţia iniţială era că au fost rănite 15 persoane. Din informaţiile pe care le am, până la acest moment (n.r. – ora 17.45), 12 persoane sunt rănite, una refuzând transportul la spital. Urmează ca planul roşu de intervenţie să fie revocat“, a precizat Marian Şerbescu, prefectul judeţul Iaşi.

La faţa locului au ajuns echipaje SMURD şi SAJ care au transportat la spitalele din Iaşi 11 răniţi, 5 la Neuro­chi­rurgie, 6 la Sf. Spiridon. Echipajele SAJ au preluat 6 victime, dintre care 3 au fost femei.

„O femeie în vârsta de 43 de ani cu comoţie cerebrală, traumatism la coloana cervicală, a fost dusă la Neurochirurgie. Alte două femei de 39 şi 45 de ani prezentau contuzii la nivelul coloanei cervicale, respectiv fractură la gamba stângă. Alte două victime au fost duse la Sf. Spiridon de un echipaj al substaţiei Răducăneni“, a precizat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.

Un alt bărbat de 59 de ani a fost dus tot de un echipaj SAJ la UPU-Sf. Spiridon cu contuzie pumn stâng şi glezna dreaptă.

Sursa:ziaruldeiasi