COD GALBEN de ceaţă în şase judeţe: Vizibilitate scăzută pe drumuri din Vrancea şi Gorj
Cod galben de ceaţă este în Gorj, Mehedinţi, Vrancea, Galaţi, Bacău şi Vaslui, până la ora 8.30, respectiv 9.00.
Ceaţa determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, potrivit atenţionării ANM.
Totodată, Centrul Infotrafic din Poliţia Română informează că traficul pe mai multe drumuri din judeţele Vrancea şi Gorj se desfăşoară îngreunat, în condiţii de ceaţă densă.
