ATENŢIE! Drumul din România care te POATE duce spre MOARTE ORICÂND!

Aproape de dealul Bucium lângă Sibiu, al cărui pământ alunecă înspre calea de rulare, accesul pe o porțiune de câteva zeci de metri a benzii de urgență a fost restricționat. Motivul, nimic mai simplu! Asfaltul a început să se umfle tot mai mult. 

Problema a apărut în zona kilometrului 272 (aproximativ doi kilometri distanță față de nodul de la Săliște) al autostrăzii care leagă Orăștia de Sibiu, pe sensul de mers dinspre Sebeș către Sibiu.

Pentru cei care circulă des prin zonă nu le este secret faptul că „defecțiunile” în această zonă sunt mai vechi, dar acum asfaltul s-a “umflat“ atât de mult încât reprezentanții Companiei de drumuri au decis să restricționeze accesul pe banda de urgență pe o porțiune de câteva zeci de metri.

„Nu e vorba de a fi pusă în pericol circulația sau siguranța celor care circulă pe acolo. Doar că acum, pe timp de iarnă, nu se poate interveni. Trebuie așteptată primăvara, pentru a putea fi efectuate lucrările de remediere“, au arătat surse din cadrul Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Reprezentanți ai CNAIR susțin însă că în zonă trebuie efectuate și lucrări de asanare.

În afară de faptul că asfaltul “s-a umflat“, în zonă poate fi văzut și cum șanțurile de scurgere a apelor s-au crăpat fiind mișcate din locul lor. În plus, șanțurile sunt, în prezent, colmatate din cauza scurgerilor de materiale de pe versantul apăsat de depozitele de pământ.

Sursa:evz.ro