TERIFIANT Bogdan Dumitrescu, poliţistul împuşcat în cap de iubită, este în comă indusă.

Bogdan Dumitrescu, poliţistul împuşcat în cap de iubită, este în continuare internat la Spitalul Județean Craiova, unde se află în comă indusă. De la internare, bărbatul a răspuns la stimuli de lumină și își menține temperatura corpului. Medicii iau, însă, în calcul posibilitatea ca polițistul grav rănit să fie transferat la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Capitală.Poliţistul împuşcat în cap de iubită este în continuare sedat, fiind îngrijit la secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Craiova, scrie gazetanoua.ro. Medicii spun că Bogdan Dumitrescu a răspuns la stimuli de lumină, nu a mai avut febră și își menține temperatura corpului.

„Este în continuare sedat, noi l-am ţinut sedat pe tot parcursul internării, a fost băgat în comă indusă de către noi, prin medicamente anestezice. Este ventilat de către aparate. Nu l-am evaluat neurologic absolut deloc, iar în această zi o să îi repetăm tomograful de control. Are leziuni importante, cel mai bine pentru dânsul este să stea sedat. După ce repetăm tomograful, împreună cu neurochirugul, se hotărăşte ce se face în pasul următor. A fost făcută şi o intervenţie chirurgicală la amnezie, dar nu i s-a desfăcut craniul, i s-a făcut o hemostază, dar nu au fost hematoame de evacuat. Nu mă pot pronunţa în privinţa şanselor de supravieţuire, repetăm tomograful şi vedem, lucrurile se pot schimba şi de la o oră la alta”, a declarat, pentru sursa citată, dr. Daniela Mititelu, medicul curant de Terapie Intensivă în cadrul Spitalului Craiova.

Polițistul urmează să fie supus unei noi evaluări tomografice și, în funcție de rezultat, medicii iau în calcul posibilitatea ca acesta să fie transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Capitală întrucât starea sa permite ca el să fie transportat.

„Există şi posibilitatea de a fi transferat la un spital din Capitală, el este stabil, poate fi transportabil, dar discuţiile nu le purtăm noi. Hotărăsc neurochirugii după ce fac o nouă evaluare tomografică, asta nu depinde de noi”, a mai declarat doctorul Daniela Mititelu.

Săptămâna trecută, polițistul Bogdan Dumitrescu a fost împușcat în cap accidental de iubita lui. În acest caz, procurorii fac cercetări pentur vămătare corporală din culpă. Înainte de producerea incidentului, tinerii fuseseră în vizită la un lat cuplu, unde consumaseră și băuturi alcoolice.

Potrivit anchetatorilor, pistolul cu care a fost împușcat Bogdan Dumitrescu nu era din dotarea omului legii, ci era unul personal, deținut legal. Arma de foc nu avea, însă, piedică. Alina Gheorghe şi Bogdan Dumitrescu erau de curând împreună, notează sursa citată.

sursa: libertatea.ro