Bărbatul rănit grav în timp ce se afla pe trecerea de pietoni a decedat. A fost proiectat 20 de metri
Un bărbat de 66 de ani din localitatea Chendremal, judeţul Sălaj, a decedat sâmbătă, 17 februarie, pe patul de spital, la cinci zile după ce a fost implicat într-un accident rutier pe trecererea de pietoni. Victima se angajase în traversarea străzii, când a fost surprins şi lovit în plin de un autoturism, care l-a proiectat la 20 de metri de locul impactului. A fost transportat în stare gravă la spital, cu multiple traumatisme. Traficul a fost blocat timp de aproape trei ore, pe ambele sensuri, pentru ca poliţiştii să poată face cercetarea la faţa locului. Poliţiştii l-au testat cu etilotestul pe şofer, rezultatul fiind negativ. În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, însă încadrarea juridică a faptei ar putea fi schimbată în ucidere din culpă, dacă raportul medico-legal va stabili că între leziunile suferite şi deces există legătură de cauzalitate.
sursa: adevarul.ro
