Femeie jefuită în propria casă de doi indivizi, au furat peste 10.000 lei
O femeie din Arad a fost jefuită, vineri dimineaţa, de doi bărbaţi care au intrat peste ea în casă, mascaţi, au legat-o şi, sub ameninţare, i-au furat 10.000 de lei, apoi au fugit. Poliţiştii îi caută pe autori, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Lorena Radu, cei doi bărbaţi au constrâns victima să le spună unde ţine banii, jaful având loc vineri dimineaţa, în jurul orei 4.00.
„Poliţiştii arădeni au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că doi bărbaţi mascaţi, prin escaladarea curţii şi pătrundere pe uşa de acces ar fi sustras aproximativ 10.000 de lei dintr-un imobil, respectiv 2.000 de lei şi 2.000 de euro. Din primele cercetări a reieşit faptul că bărbaţii ar fi legat victima, pe care apoi ar fi constrâns-o să le comunice locul în care aceasta ţine banii”, a spus Lorena Radu.
Victima a reuşit să se dezlege singură după ce au fugit hoţii şi a sunat la 112.
Poliţiştii îi caută pe cei doi autori.
Surse din anchetă arată că, cel mai probabil, cei doi au acţionat la pont, când au escaladat poarta vilei din municipiul Arad. Ei purtau şepci şi aveau fulare care le acopereau faţa.
sursa: mediafax.ro
