MAE emite atenționare de călătorie în Suedia din cauza mai multor incendii de vegetație
MAE a transmis o atenționare de călătorie în care informează românii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Suedia că există mai multe incendii majore de pădure. Sunt afectate regiunile Dalarna, Jamtland și Gavleborg.
”Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Suedia că există mai multe incendii majore de pădure. Sunt afectate regiunile Dalarna, Jämtland și Gävleborg (nordul și centrul Suediei). În unele localități, autoritățile au organizat evacuări parțiale”, informează MAE.
De asemenea, pe tot teritoriul suedez există un risc crescut de incendiu în păduri și este interzisă orice fel de activitate care poate genera foc deschis.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Stockholm, iar cei care are se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Regatul Suediei: +46736985463.
”Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://stockholm.mae.ro/, www.mae.ro<http://www.mae.ro> și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (www.mae.ro/app_cs<http://www.mae.ro/app_cs>), care oferă informații și sfaturi de călătorie”, arată MAE.
sursa: reporterntv.ro
